Dark’Oh

Dark’Oh

Bere neagră, în stil american, o versiune mai puternică şi mai agresivă a calsicului de rând britanic. Întunecată, cremoasă, complexă şi cu note de prăjire, are corp mediu şi o amăreală fermă a hameiului.

O bere artizanală de tip robust Porter, ce poartă numele berarului care a creat-o. Nuanțe de cafea, note de cacao și caramel ușor ars.

Ce spun cei care au încercat-o:

  • Hophead Dark’oh este un Porter foarte reușit. Multă ciocolată neagră, caramel. Carbonatare medie. Ceva cafea, cappucino in aftertaste. 
  • Dark’oH, un robust porter cu 5,7% alcool, cu un gust specific berilor negre englezești, cu măr roșu, prune, stafide, puțină ciocolată și malț prăjit pe final
  • Hophead Dark’oh, aromă ușoară, aluat și malț prăjit, dulceață de fructe negre, sirop de zahăr ars, ceva drojdii. Gust cu mult malț prăjit, puțină arsură și amăreală arsă (cam neplăcută, deranjantă), ceva pomușoare negre, ușoară aciditate spre final.
  • Un robust porter la 5.7% alcool, arată demențial în pahar. Un guler de spumă dens, maroniu, aproape ca de cappuccino, și nici nu dispare prea curând. Negru intens, frumos. Și mirosul e foarte plăcut, cu ciocolată neagră, malț prăjit serios, o notă generică de fructe negre uscate și chiar și puțin hamei. Foarte bine. În gust apar niște esteri specifici berilor negre englezești, cu măr roșu “învinețit”, prune și stafide, apoi puțină ciocolată, dar nu atât de concentrată ca și în miros. Ceva malț prăjit pe final, o amărăciune modestă, o vagă notă de ulei de alune. Postgust-ul are puțină cafea, malț negru, și ceva note ciudățele. Corp mediu, “sățios”, carbonatație domoală. Nu e un porter rău absolut deloc, însă îmi imaginez că e și mai bun “la botul calului”.

CARACTERISTICI GENERALE

Cantitate 355 ml

Alcool 5,7%

Culoare: Neagră.